Postări

Se afișează postări din august, 2018

Comunicat

Imagine
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Varsanufie, întâistătătorul Arhiepiscopiei Râmnicului și la convocarea scrisă emisă prealabil de către Preacucernicul Părinte Radu Miulescu parohul Bisericii cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, Băbeni V și responsabilul Cercului pastoral -misionar Băbeni, ai cărui membrii se vor întruni  la Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Băbeni III Valea Mare, Protoieria Râmnicu Vâlcea. În ședință de lucru marți 4 septembrie 2018, ședința va debuta cu oficierea Slujbei de Tedeum urmată de lucrările înn plen care vor fi deschise de către responsabilul Cercului care va da citire mesajului de binecuvăntare adresat cu multă dragoste părintească de către Părintele Arhiepiscop.  Apoi va urma prezentarea și expunere temei cu titlul " Slujitori ai Bisericii -promotori ai Marilor Uniri din anii 1600, 1859 și 1918. Tema bine documentată va fi susținută de către Părintele slujitor Petre Popa. După prezentarea temei Preacucernicii

De ce începe Anul Nou bisericesc la 1 septembrie

Imagine
Anul Nou Bisericesc, spre deosebire de Anul Nou civil, începe la 1 septembrie. Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot. Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19). Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie e

Patriarhul Ierusalimului va sluji la primul hram al Catedralei Mântuirii Neamului. Ce moaște vor fi aduse

Imagine
Primul hram al Catedralei Mântuirii Neamului va fi serbat în data de 30 noiembrie 2018, de sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, Ocrotitorul României, iar Liturghia va fi oficiată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului. La o sută de ani de la Marea Unire este pusă în fapt ideea unei Catedrale Naționale care datează dinainte de 1884, când Regele Carol I a promulgat Legea Bisericii Catedrale, lege niciodată abrogată. Pentru a marca în mod deosebit și solemn sfințirea proiectului național Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhia Română va organiza în perioada 25 – 30 noiembrie 2018 mai multe manifestări duhovnicești, liturgice şi culturale. Sub genericul „Zilele Sfințirii Catedralei”, vor avea loc, de asemenea, numeroase manifestări dedicate Anului Centenar. După cum am anunțat anterior, sfințirea Catedralei Naționale închinată Eroilor români din toate timpurile, va fi oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, în 25 noiembrie. Sanctitatea Sa va fi singurul

Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul Episcop – Vicar Patriarhal

Imagine
Preasfinția Voastră, Cu prilejul pomenirii în Biserica Ortodoxă Română, a Sfântului Ierarh Varlaam Mitropolitul Moldovei ocrotitorul. Noi Parohiile Băbeni III Valea Mare, Câineni I, Ciorăști și Marcea, Protoieriile Drăgășani, Călimănești și Râmnicu Vâlcea județul Vâlcea. Urăm Preasfinției Voastre:  sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, Să ne trăiți întru mulți ani Preasfințite Părinte Episcop –Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul ! Vă sărutăm cu smerenie dreapta Noi, fii duhovnicești ai Preasfinției Voastre preoții  Gheorghe Anca, Mihai Iulian Bărbuși,   Viorel Stoicănescu, Petre Popa și Ion Sorinel Dițoiu dimpreună cu cei încredințați nouă de către Bunul Dumnezeu spre păstorire. Dat azi joi 30 august 2018, în Bisericile Parohiale            Sursa Secretariatul  text și spot foto Parohiei Băbeni III Valea Mare 

Editura Basilica: „Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon. Trecut și prezent”

Imagine
Lucrarea „Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon. Trecut și prezent” semnată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române. În prologul cărții, Părintele Prof. Constantin Pătuleanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București scrie că „deși domnitorii români au contribuit substanțial la întreținerea creștinilor ortodocși din Țara Sfântă, ei nu s-au gândit la edificarea unor așezăminte românești”. „Primele inițiative, în sensul acesta, s-au conturat începând abia cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar deplina lor realizare s-a înfăptuit în veacul al XX-lea” a relatat părintele profesor. Volumul cuprinde informații istorice despre strădania Bisericii Ortodoxe Române de a înființa la Locurile Sfinte un așezământ românesc. În capitolele următoare Episcopul Timotei Prahoveanul prezintă informații despre fiecare în parte dintre cele trei așezăminte: cel de la Ierusalim, cel de la Ierihon, și schitul „S

BNR a lansat un set de monede dedicat împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România

Imagine
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat) și o monedă din alamă, dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma războiului de independenţă din 1877-1878 şi a fost consfinţită prin Tratatul de la Berlin de la 13 iulie/1 iulie 1878. Aversul monedelor redă scena trecerii armatei române în Dobrogea, reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky, informează Bnr.ro Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul ecvestru al lui Carol I, inscripția în arc de cerc „140 DE ANI DE LA UNIREA DOBROGEI CU ROMANIA” și anul evenimentului aniversat „1878”. Monedele sunt ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede sunt însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guverna

Gânduri la Evanghelia Duminicii iubirea vrăjmașilor

Imagine
Pericopa evanghelică din duminica a douăsprezecea după Rusalii ilustrează dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul IIsus Hristos privind dobândirea vieţii veşnice. Părintele Patriarh Daniel prezintă sintetic principalele învăţături pe care textul evanghelic le transmite: „În primul rând, sufletul omului credincios nu se mulţumeşte cu bunurile limitate şi trecătoare şi caută viaţa veşnică. În al doilea rând, ce nu poate împlini omul cu puterea sa proprie poate împlini  cu ajutorul lui Dumnezeu, adică din om bogat, zgârcit poate deveni un om milostiv. În al treilea rând evanghelia ne învaţă că pentru a dobândi viaţa veşnică nu este suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci mult bine celor nevoiaşi”. Mai multe reflecţii ale Patriarhului Daniel la pericopa duminicală aici . Urmăreşte-ne pe Instagram pentru mai multe citate şi imagini inspiraţionale. Sursa articol consemnat de Gheorghe Anghel și publicat pe site - ul Agenției de știri Bazilica Patriarhul României spot foto Se

Unitate de credință și unitate de neam, în Anul Centenar (Text integral)

Imagine
Cu prilejul Duminicii migranţilor români, 19 august 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj tuturor românilor aflaţi în diaspora. În cuvântul intitulat Unitate de credință și unitate de neam, în Anul Centenar, Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat contribuţia Bisericii Ortodoxe Române, prin cultivarea conștiinței unității de credință și neam, la pregătirea marilor evenimente istorice, având ca scop unitatea naţională a românilor. De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat prioritatea pastorală a Bisericii Ortodoxe Române care are în vedere „întărirea comunităţilor româneşti din jurul graniţelor ţării şi din diaspora română, o realitate nouă care a căpătat o amploare nemaiîntâlnită în istoria poporului român”. „Biserica Ortodoxă Română se străduieşte să edifice, deodată cu biserica din suflet, şi lăcaşuri de cult acolo unde există comunităţi româneşti, oferind astfel posibilitatea fiecărui român creştin ortodox aflat în străinătate să poată asculta sfintele slujbe

Sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni ctitorii Mănăstirii Hurezi (Video)

Imagine
Astăzi joi 16 august 2018, Biserica Ortodoxă alcătuită din ierarhi, diaconi, preoți și credincioși dreptmăritori au adus cinstire unei mari familii creștine care întreaga viață a luptat pentru păstrarea unității, demnității și valorilor spiritual – culturale ale neamului din care provin dobândind astfel Cununa cea neveștejită a muceniciei . Este  vorba despre  Marele Voievod  muntean Constantin Brâncoveanu dimpreună cu cei patru copii Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfătuitorul lor Ianache Văcărescu . Această familie deținea mai multe moșii printre care și locul situat în apropierea pădurilor unde acum 301 ani, locuiau păsările nopții numite huhurezi . Aici voievodul muntean Constantin hotărăște să edifice un locaș monahal de închinare populat inițial de călugări  edificiul     începe să prindă viață în anul 1695 fiind considerat perla domniei brâncovenești însăși domnitorul își pregătește singur mormântul aflat în pronaosul bisericii mănăstirii, dar care din păcate rămâne gol dator