Postări

Se afișează postări din iunie, 2017

Sinod Mitropolitan la Iaşi: Noi propuneri de canonizare

Imagine
Mitropolitul Iosif Naniescu şi nevoitorul Gheorghe Lazăr  au fost propuşi spre canonizare în cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei desfăşurat ieri la Iaşi. Totodată, a fost făcută propunerea ca Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru să fie înscris şi în calendarul Bisericii noastre, după cum se precizează într-un comunicat Întrunirea sinodului a avut loc joi, 15 iunie 2017, la Reşedința Mitropolitană din Iaşi sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sinodul a fost constituit din: IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Conform comunicatului emis, Mitropolitul Iosif Naniescu a fost propus spre canonizare sub denumirea de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire 26 ianuarie, iar  nevoitorul Gheorghe Lazăr s

A apărut un nou număr al revistei Studii Teologice

Imagine
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent un nou număr al Revistei Studii teologice, publicaţia facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română. Numărul 1 din ianuarie-martie 2015 cuprinde în rubrica Studiimai multe articole, între care amintim: • Elemente de gnoseologie biblică vechi-testamentară, realizat de Cristinel Iatan; • Program iconografic și funcționalitate liturgică în ctitoriile moldovenești medievale, al Pr. Mihai C. Coman; • Completări la istoria Mănăstirii Radu Vodă din București. Referatul Pr. Niculae Șerbănescu, adresat Patriarhului Justinian Marina, în legătură cu săpăturile arheologice din interiorul bisericii, al Oanei Mădălina Popescu. În secțiunea Sfinții Părinți se află Omiliile I, a II-a și a VIII-a la Evanghelia după Luca, ale Sfântului Grigorie cel Mare. Numărul 1 din 2015 mai cuprinde trei recenzii de carte și articolul în limba engleză The Christology of the Apostolic Preaching Recorded in the Book of Acts al lui Ciprian Flavius

Sărbătoarea Sf. Ap. Petru și Pavel | Șase citate ale Patriarhului Daniel despre cei doi dascăli ai pocăinţei

Imagine
1. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au în comun iubirea fierbinte faţă de Hristos şi de Biserica Sa. 2. Aceşti doi mari Apostoli, Petru și Pavel, care s-au confruntat cu toate răutăţile şi împotrivirile lumii păgâne greco-romane, au devenit pentru noi mari dascăli ai credinţei, pocăinţei şi misiunii. 3. Să luăm exemplul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și să păstrăm dreapta credinţă, să o mărturisim, să iubim pe Hristos şi Biserica Sa, să lucrăm pentru transmiterea Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos noilor generaţii. 4. Biserica este zidită pe piatra credinţei mărturisită de Petru, adică pe mărturisirea dumnezerii lui Iisus Hristos (Matei 16, 13- 20). 5. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel mai au în comun martiriul lor în Roma, a cărui dată a fost considerată de tradiţia Bisericii ca fiind 29 iunie, anul 67, în timpul persecuţiilor împăratului Nero împotriva creştinilor. 6. Cheile Sfântului Petru, prezente în icoana sfinților, reprezintă pocăinţa şi iertarea păcatelor, smere

Comunicat

Imagine
În fiecare an,  la sfârșitul lunii iunie pe 29, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții apostoli Petru și Pavel. Cu acest prilej Parohia Băbeni III Valea Mare urează tuturor credincioșilor și credincioaselor ce poartă numele celor doi apostoli și  derivatele acestora: Multă sănătate, pace,    bucurie și viață îndelungată. Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților apostoli ,  să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt în toată lucrarea cea bună! Sursa Secretariatul Parohiei Băbeni III Valea Mare , spot foto arhivă

Sfinții Apostoli Petru și Pavel (Sinaxar)

Imagine
Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; că pe Sfântul Apostol Petru l-a fericit pentru mărturisirea lui, numindu-l „piatră”, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit „vas ales”, care avea să poarte numele Domnului înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos, gata oricând la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi pu

Amintirile unui elev despre Patriarhul Justinian

Imagine
Preotul dr. Augustin Rusu, parohul Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu din Capitală, a slujit Biserica Ortodoxă Română vreme de mai bine de două decenii în Administrația Patriarhală. Temelia formării sale teologice datează din vremea păstoririi Patriarhului Justinian Marina, când a fost elev al Seminarului Teologic și student al Institutului Teologic de Grad Universitar din București. În acest an comemorativ, ne întregește imaginea celui de-al treilea Patriarh al României prin amintiri din anii de seminar. Preacucernice părinte, care este cea mai veche amintire pe care o păstrați despre vrednicul de pomenire ¬Patriarh Justinian Marina? Prima mea amintire datează din 1969, când am început studiile la Seminarul Teologic din Bu¬curești, care se afla în aceeași clădire cu Institutul Teologic Universitar, în strada Sfânta Ecaterina. În vremurile acelea, examenele erau foarte riguroase, pentru că timpurile erau tulburi și stăpânirea comunistă se amesteca, nu dorea mulți absolvenți de studii teolog

Școala Postliceală „Sfântul Efrem cel Nou”

Imagine
 Începând cu anul școlar 2017-2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” organizează și cursuri postliceale cu specializările asistent medical generalist și asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare. Școala Postliceală „Sfântul Efrem cel Nou” are avizul ARACIP., iar locurile sunt la buget. Seminarul Teologic Ortodox din Râmnicu-Vâlcea pregăteşte elevi atât pentru slujirea preoţească, cât şi pentru slujirea semenilor lor. Întrucât activitatea filantropică şi de caritatate a Bisericii Ortodoxe Române a implicat dintotdeauna şi o latură medicală, în anul școlar 2017-2018, în cadrul Seminarului vor funcționa următoarele calificări profesionale: - asistent medical generalist (AMG) - 28 locuri (cursuri după-amiaza); - asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare (BFKT) - 28 locuri (cursuri după- amiaza); TOATE LOCURILE DISPONIBILE SUNT LA BUGET ADMITEREA ÎN ANUL ȘCOLAR 2017-2018 Înscrier

Icoana Maicii Domnului Kazanskaia, ocrotitoarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea

Imagine
La solicitarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea, Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a aprobat ca sărbătoarea pomenirii icoanei Maicii Domnului Kazanskaia (prăznuită în calendarul Bisericii Ortodoxe la data de 8 iulie) să devenă ocrotitoarea acestei instituții și a tuturor celor care își desfășoară activitatea în cadrul ISU Vâlcea. Spre a marca acest eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie va așeza sâmbătă, 8 iulie 2017, o copie a acestei icoane la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob – Țara Loviștei, din comuna Racovița, unde va săvârși Sfânta Liturghie, slujba de sfințire a icoanei și de asemenea un Te Deum de mulțumire pentru toți cei care-și desfășoară activitatea, riscându-și viața pentru binele semenilor în cadrul ISU Vâlcea. La această sărbătoare vor participa Dl. Colonel Dr. Ionel Nuță, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea, angajații acestei

Sfântul şi Marele Sinod. Abordare sintetică a documentului: Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta

Imagine
Al patrulea document aprobat de Sfântul şi Marele Sinod este: Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta. Tematica aceasta a fost discutată în a patra zi a lucrărilor Sinodului, în 23 iunie 2016. Textul cuprinde 17 paragrafe şi este împărţit în două capitole: 1. Căsătoria ortodoxă; 2. Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei. Printre temele principale abordate se regăsesc următoarele subiecte actuale: • Sacralitatea căsătoriei; • Căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie ca fundament al familiei; • Credința în Iisus Hristos a celor doi soţi (bărbat şi femeie) – condiţie prealabilă a căsătoriei; • Contractele de coabitare (parteneriatele civile); • Impedimentele şi aplicarea iconomiei; • Căsătoria dintre creştiniiortodocşişineortodocşi; • Căsătoria dintre creştiniiortodocşişi ne-creştini. Sacralitatea căsătoriei În prima parte a documentului se face referire la instituţia familiei despre care se spune că este amenințată astăzi de fenomenul seculari

Îndemn la ajutor pentru cei afectați de caniculă

Imagine
În această perioadă de caniculă, care afectează sever populația, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor și clericilor ortodocși să iasă în întâmpinarea celor afectați, punându-le la dispoziție spațiul ocrotitor al bisericilor, oferindu-le apă și sprijinul de care au nevoie. Biroul de Presă al Patriarhiei Române, spot foto Secretariatul Parohiei BăbeniIII Valea Mare arhivă

„Cinstea dată chipului trece asupra prototipului”

Imagine
În scrierea sa intitulată „Despre Sfântul Duh”, Sfântul Vasile cel Mare ne prezintă un argument foarte important în favoarea cinstirii sfintelor icoane, care a fost preluat de toți apologeții creștini în această direcție. Însă nimeni în afară de Sfântul Ioan Damaschin nu a observat că natura acestui argument a fost de fapt preluată de însuși Sfântul Vasile cel Mare de la marele său predecesor în apărarea credinței creștine, și anume Sfântul Atanasie cel Mare. În scrierile sale îndreptate împotriva ereziei arienilor, Sfântul Atanasie cel Mare afirmă următoarele: „Căci cel ce a cunoscut că Fiul și Tatăl sunt una știe că Fiul este în Tatăl și Tatăl în Fiul. Pentru că dumnezeirea Fiului este a Tatălui și ea este în Fiul. Și cel ce a înțeles aceasta s-a convins că cel ce vede pe Fiul vede pe Tatăl. Căci în Fiul se vede dumnezeirea Tatălui. Aceasta va putea s-o înțeleagă cineva mai ușor din pilda chipului împăratului. Căci în chip este înfățișarea și figura împăratului și în împărat este înf

„Izvorul inspiraţiei artistice a icoanei este înrădăcinat în asceză”

Imagine
Bisericile din Rusia de după 1990 au renăscut nu doar în ceea ce priveşte stilul arhi-tec¬tural, ci şi cel iconografic. Chiar dacă paşii sunt încă timizi, câteva şcoli de iconari, dintre care cea mai impor¬tantă este cea de la Lavra Sfântului Serghie din Rado¬nej, încearcă să redea bisericilor ruseşti frumuseţea zugrăvelilor care le-a con¬sa¬crat în timpul marilor sfinţi iconari Andrei Rubliov, Teofan Grecul şi Dionisie. Despre această renaştere am stat de vorbă cu profesorul Alexandru Soldatov, care predă de peste două decenii la Secţia iconografică a Academiei Teologice din Moscova. Domnule Soldatov, predaţi într-o instituţie renumită deja în domeniul icoanei şi aţi lucrat cu pictori din întreaga ţară. Cum aţi descrie astăzi pictura bisericească din Rusia? Tendinţa generală în Rusia este de a renaşte tradiţia care a fost, din păcate, întreruptă în perioada sovietică. De aceea, în 1990, atunci când Biserica a dobândit libertatea, a început un proces de renaştere a tradiţiei pictării d

Sectorul de relații externe, inițiativa Patriarhului Justinian

Imagine
Părintele Ilie Georgescu a fost beneficiarul unei burse de studii teologice în Occident în vremea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, răsplătindu-i încrederea cu o activitate de mai bine de un deceniu în cadrul Administrației Patriarhale. Ajuns la venerabila vârstă de 87 de ani, ne-a împărtășit experiența colaborării cu cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în cadrul nou-înființatului Sector de relații externe al Patriarhiei Române, la începutul anilor 1960. Preacucernice părinte, cum s-au pus bazele a ceea ce numim „relații externe” ale Patriarhiei Române în timpul păstoririi Patriarhului Justinian? În primul său deceniu de pastorație, relațiile externe se rezumă la țările din jur, și ocazional cu alte instituții și Biserici creștine. În momentul canonizării sfinților români (1955-1956) remarcăm prezența la București a delegaților Patriarhiei Ecumenice (Arhiepiscopul Athenagoras de Thyatira - Londra), Patriarhiei Ruse (Mitropolitul Grigorie de Leningra

Duminica Sfinţilor Români | Sfinţii din neamul nostru care au fost canonizaţi (date de prăznuire)

Imagine
Credința poporului român creștinat, născută și cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei și prin lucrarea misionarilor creștini, vorbitori de limbă greacă și latină, a rodit duhovnicește mai ales în mulțimea sfinților martiri, a sfinților cuvioși din mănăstiri, schituri și sihăstrii, în mulțimea sfinților ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinți apărători ai patriei și ai credinței , a spus Patriarhul României în predica rostită duminică, 3 iulie 2016, la Mănăstirea Pasărea, în ziua sărbătorii Sfinților Români. Cei peste 100 de sfinți străromâni și români trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt pomeniți după cum urmează: Ianuarie: (10)   Sfântul Cuvios Antipa de la Calopodești ; Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă și Sfântul Munte Athos. S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău. Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești a fost trecut în rândul sfinț