Postări

Se afișează postări din iulie, 2021

Voievodul Ștefan 517 ani de la Martiriu

Imagine
  Pământul a dăruit de-alungul existenței sale numeroși oameni de vocație care au apărat credința drept-măritoare a neamului printre aceștea numărându-se și binecredinciosul Voievod “ Io Ștefan,” [1] născut în satul Borzești, județul Bacău ,avându-I Părinți  iubitorii de Dumnezeu voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Oltea. A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii (47 de ani), el şi-a păstrat nestrămutată speranţa în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie crucea vieţii. Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători politici şi militari pe care românii l-au avut în Evul Mediu. Întotdeauna el a pus biruinţele lui nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu. Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. D