Voievodul Ștefan 517 ani de la Martiriu

 

Pământul a dăruit de-alungul existenței sale numeroși oameni de vocație care au apărat credința drept-măritoare a neamului printre aceștea numărându-se și binecredinciosul Voievod “ Io Ștefan,”[1]născut în satul Borzești, județul Bacău ,avându-I Părinți  iubitorii de Dumnezeu voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Oltea. A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii (47 de ani), el şi-a păstrat nestrămutată speranţa în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie crucea vieţii. Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari conducători politici şi militari pe care românii l-au avut în Evul Mediu. Întotdeauna el a pus biruinţele lui nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu. Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururi aprinsă.

            Datorită încercării sale de a trăii exemplar potrivit voii Domnului și pentru apărarea credinței străbune a fost trecut de către Biserica Ortodoxă în  ședința de lucru din douăzeci iunie 1992,ședința a avut loc la Palatul Patriarhiei din București, sub președinția vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Tomosul (actul de recunoaștere a canonizării) îl redăm integral în cele ce urmeazză:

Tomosul de canonizare
a Sfântului Ștefan cel Mare

 

TEOCTIST
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureștilor,
Mitropolit al Munteniei și Dobrogei
și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

 

Prea iubitului cler și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă și pace de la Dumnezeu, Părintele luminilor, iar de la noi, Patriarhicești binecuvântări.

Cuvios lucru este și plin de folos duhovnicesc pentru credincioșii Bisericii de a se arăta plini de evlavie, a cinsti și a pomeni, prin slujbe și prin cântări, pe cei ce s-au arătat bineplăcuți lui Dumnezeu în viața lor pământească. Lauda care se dă celor ce trăiesc în chip virtuos se îndreaptă către însuși Dumnezeu, de la care izvorăște oamenilor toată virtutea, precum ne învață Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul: „iar lauda celor bune înflăcărează și îndeamnă pe credincioși”.

„Când se laudă dreptul se veselesc popoarele”, glăsuiește proorocul David. Dar lauda binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare ne produce nu numai bucurie duhovnicească, ci și îndemn puternic pentru grija mântuirii sufletești. Fiecare dintre dreptmăritorii creștini sunt datori să cinstească și să laude, după cuviință, pe cei ce au viețuit cu dreaptă credință și fapte bineplăcute lui Dumnezeu, pentru că lauda este plata virtuții și cel ce laudă virtutea laudă pe însuși Dumnezeu.

Prin asemenea fapte virtuoase a strălucit dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare, care a cârmuit Țara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoșa credinței în Dumnezeu, cu cea a postului și rugăciunii și cu multe fapte ale dragostei creștine închinate Bisericii și poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici și mânăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruință a luptat cu prețul vieții sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor țării și a credinței strămoșești fiind numit apărător al creștinătății, a miluit pe săraci și a răsplătit pe luptătorii oșteni, a arătat îndurare și pe cei greșiți i-a îndreptat.

Smerenia noastră împreună cu toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la viețuirea jertfelnică pentru credință și neam a dreptcredinciosului Voievod bineplăcut lui Dumnezeu, la faptele și împlinirile lui și purtând grijă de folosul obștesc al credincioșilor, iar pe de altă parte ținând seama de cele arătate de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care a cerut ca amintirea zilei trecerii la cele veșnice a Marelui Ștefan, să fie așezată ca zi de pomenire a Sfântului,

Urmând obiceiul obștesc al Bisericii și rânduielilor dumnezeieștilor părinți dinaintea noastră, făcut-am cunoscut ca să dea binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare cinstirea cuvenită bărbaților sfinți.

Pentru aceasta, urmând rânduiala canonică și sinodală

și chemând în ajutorul nostru Puterea Celui Prea Înalt,

 

HOTĂRÂM:

 

Ca de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor,

Voievodul Ștefan cel Mare al Moldovei
să fie pomenit laolaltă cu bărbații cei cuvioși și Sfinți ai Bisericii,

cinstindu-se cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 2 iulie,

fiind înscris în sinaxar, cărțile de cult și calendarul Bisericii noastre cu numele

„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT”.

 

Spre veșnică cinstire, dovadă și încredințare despre cele ce am hotărât,

s-a întocmit acest Tomos Patriarhal și Sinodal de Canonizare

spre a fi adus la cunoștința credincioșilor și clerului Bisericii Ortodoxe Române

și tuturor evlavioșilor români, oriunde ar trăi aceștia.

Dat în București, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.[2]

---

[1] Consemnat în documentele vremii

[2]*** https://www.stefancelmare.ro/Tomos-s2-ss13.htm

Sursa text și spot foto Secretariatele Parohiale