Mesaj de prețuire și binecuvântare la Sărbătoare Învierii Domnului 2022
Sfântul Nil Ascetul
Coperta:Icoana Înfricoșatei Judecăți având în centrul primei linii Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. 2022 Anul rugăciunii în viața creștinului și a Bisericii.
Iubiți credincioși și credincioase de aici și de pretutindeni
După patruzeci de zile de post și rugăciune, iată că a sosit ziua cea mare a Praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Credincioșii căldicei sau cei de ocazie mai puțin familiarizați cu viața și rânduielile liturgice se întreabă: Oare de ce Slujba Învierii adică (Utrenia din Sfânta și Marea Duminică a Luminii cele ne apuse)se săvârșește în afara lăcașului de cult? Răspunsul este următorul Această Slujbă se săvârșește în exteriorul lăcașului de cult tocmai pentru a arătă că și natura la fel ca omul se trezește la viață după o perioadă lungă de amorțire și veghe pricinuită de frigul aspru al iernii.
Așadar, o dată cu revenirea la noua viață începe schimbarea radicală a omului celui care nu mai dorește să trăiască în păcat deoarece, acum prin Învierea din morți a redobândit Lumina chipului Dumnezeiesc și Darul Duhului Sfânt. Omul fiind coroana (diamantul) creației și conștientizând căderea sa în păcat cere permanent prin rugăciune și pocăință venirea Împărăției Cerurilor și facerea voii Creatorului. Dacă deschidem Sfânta Scriptură vom vedea următoarele: “Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.“ [1]în continuare citind mai vedem și faptul că această bucurie în Duhul Sfânt au simțit-o cei care s-au apropiat de Dumnezeu și au înțeles că nimic nu este mai important decât dobândirea veșniciei.
În Sfânta și Marea Joi când credincioșii reactualizează liturgic în chip tainic (ne văzut) dar, real Patimile, moartea cea de bună voie pe cruce și îngroparea Lui Hristos aud preotul citind cuvintele Mântuitorului rostire către ucenici în numeroase pilde prin care-i învăța cele privitoare la viața veșnică.[2] După tragicul eveniment al căderii primei familii în păcat eveniment soldat cu pierderea Raiului și posibilitatea ne murii Dumnezeu Tatăl, din iubirea Sa nemărginită față de om coroana creației Sale decide să-și trimită Unicul Fiu care va lua chipul omului în afară de păcat pentru a se coborâ la Iad și a-l elibera pentru totdeauna.
Ridicarea omului după cădere și redobândirea chipului luminos al Slavei sau îndumnezeirea Lui este completată în gândirea Sfântului Efrem de o adevărată „teologie a coborârii”. Imnurile sale sunt grăitoare în acest sens: „Voia liberă a reuşit să prefacă frumuseţea lui Adam în urâţenie,/ pentru că el, un om, a căutat să se facă dumnezeu./ Harul însă i-a făcut frumoase urâţeniile/ şi Dumnezeu a venit să se facă om./ Dumnezeirea s-a pogorât/ ca să înalţe umanitatea,/ Căci Fiul a făcut frumoase urâţeniile slugii/ şi astfel el s-a făcut dumnezeu aşa cum îşi dorea[3]”
Îndumnezeirea omului „theosis,” subiect mult dezbătut în mod special de părinții greci subiect pe care același Sfânt Efrem Sirul îl așază în contextul coborârii Logosului Dumnezeiesc din veşnicia slavei Sale până la temeliile iadului pentru a-l scoate pe Adam din ghearele morţii. Mântuirea lui „Adam cel vechi” capătă astfel o dimensiune temporală, conturată de aşteptarea promisiunii făcute de Dumnezeu în rai şi concretizate prin Întruparea Mântuitorului „la plinirea vremii.”[4]Așadar tema coborârii la Iad se conturează ca particularitate a teologiei efremiene mai ales în contextul scrierilor poetice. Cel mai concludent exemplu sunt strofele[5]acestea ne vorbesc despre Domnul nostru, despre moarte şi despre satana”, identificând în formă descriptivă, dialogică sau monologică principalele caracteristici ale prezenţei Mântuitorului în „pântecele iadului”. Considerat a fi locul de şedere al celor morţi înainte de venirea Mântuitorului Hristos, iadul este descris de Sfântul Efrem ca un „vârtej sau abis” care îi înghite pe toţi cei vii. După ce a înghiţit fructele mortale, iadul L-a înghiţit în sfârşit pe Fructul vieţii, Fiul lui Dumnezeu, Care, pentru a face posibilă această întâlnire, S-a îmbrăcat pe Sine în trup omenesc: „Iadul este îngrozitor, pedeapsa este peste tot/ este groapa ce înghite şi se deschide pentru tot ce mişcă./ Cei care cad în abisul iadului înviază/ urâţimea păcatului, care îi duce la disperare
Posesivitatea iadului sau boldul morții așa cum o numește Sfântul Ioan Gură de Aur în frumoasa rugăciune pe care am auzit-o astăzi și și pe care o auzim în fiecare an la Sărbătoarea Învierii Domnului, „ Unde-ți este moarte boldul iar ție iadule biruința.„ acum prin venirea lui Hristos în lume prin patimile, moartea, îngroparea, și Învierea Sa cea de a treia zi toate de bună voie iadul se golește și boldul morții se biruie odată pentru totdeauna. Deci acest loc întunecat în care oamenii așteptau venirea răscumpărătorului Hristos, flămânzește Hristos reface toată stricăciunea morţii, adunând laolaltă trupurile cele risipite şi dăruindu-le viaţă. Prin Învierea Sa, Mântuitorul aduce în lume bucuria vieţii şi în iad pustiirea morţii. În felul acesta, Sfântul Părinte reuşeşte să creeze, în stilul caracteristic, o adevărată imagine prefigurativă a eshatonului: „L-am văzut pe Ezechil în câmpie, dând viaţă celor morţi./ La porunca Domnului, am văzut însufleţindu-se oasele cele împrăştiate./ Vuiet mare s-a făcut în iad, fiecare os îşi caută vecinul,/ articulaţiile îşi caută locul. Nici o întrebare./ Nimeni nu se întreabă. Oare oasele pot învia?/ Nu exista îndoială, Iisus dă viaţă,/ Vocea Sa porunceşte întregului univers./ Tristeţe. Iadul a văzut pe morţii cei întristaţi bucurându-se./ El îl plânge acum pe Lazăr care pleacă./ Mergi în pace, mort înviat şi plâns de două ori./ Lacrimi deasupra şi dedesubt, lacrimi pentru surorile care au intrat/ în mormânt şi au ieşit de acolo./ Au murit în bocetele celor vii,/ Au înviat spre pustiirea iadului”
Tematica coborârii la iad și învierea morților este așa cum am văzut legată de testamentul pe care Mântuitorul Hristos îl lasă lui Petru înainte de Sfânta Sa jertfă: „Şi Eu zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”[6] „Domnul a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a înfrânt”[7] „Eu voi merge înaintea ta şi drumurile cele muntoase le voi netezi, voi zdrobi porţile cele de aramă şi zăvoarele cele de fier le voi sfărâma.”[8]
De asemenea, această tematică a trecut ulterior şi în textele liturgice, de multe ori sub forme sugestive, cum ar fi: „Domnul a coborât în locuinţa morţii şi a sfărâmat zăvoarele Şeolului”. Importantă este trimiterea pe care expresia „zăvoarele iadului”[9]o face.
În această Sfântă și Mare zi a Sărbătorii Sărbătorilor și Praznicul praznicelor după cum împreună am cântat a sosit vremea să strigăm împreună cu psalmistul David. Cine va spune puternicele fapte ale Domnului, cine va face ca toate laudele Lui să fie auzite? Că, iată, ne-a venit sărbătoarea cea dorită și mântuitoare, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, încetarea războaielor, călcarea morții, înfrângerea diavolului.”[10]
Știm că anul 2022 la propunerea Preafericirii Sale Părintele nostru Patriarh Daniel și cu aprobarea prin a tuturor ierarhilor prezenți a fost declarat pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române, Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. Modelul rugăciunii pe care Biserica îl utilizează la fiecare Sfântă Slujbă este acela pe care însăși Mântuitorul la alcătuit învățându-și ucenicii să se roage zicându-le „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da”[11] Rugăciunea se împarte în:
1. Rugăciune de laudă
2. Rugăciune de mulțumire
3. Rugăciune de căință sau de părere de rău pentru faptele săvârșite rele săvârșite de Adamul și Eva ce se află în fiecare din noi.
4. Rugăciunea de cerere cu toții ierarhi, diaconi, preoți monahi, monahii și noi credincioșii mireni ce alcătuim biserică luptătoare unindu-ne cu Hristos prin Spovedanie și Împărtășanie suntem datori să ne rugăm sârguincios pentru pacea lumii şi să mărturisim în aceste zile credința noastră că moartea a fost biruită de Hristos prin Înviere.
Pe parcursul postului am călătorit împreună cu Mântuitorul Hristos din Betania, spre Ierusalim până la cruce și de la cruce la mormânt crucea și mormântul sunt dătătoare de viață acum suferința umană se încheie urmând așa cum El însuși ne-a făgăduit atunci când le vorbea ucenicilor Săi despre dărâmarea și zidirea templului de fapt le vorbea lor și ne vorbește și nouă astăzi prin glasul Sfintei Evanghelii despre Învierea Sa.
În concluzie îl rugăm pe Hristos cel Înviat să ne dăruiască tuturor sănătate și tot ceea ce consideră El că ne este de folos.
Hristos a Înviat!
Adevărat a Înviat!
[1] Epistola către Romani a Sfântului apostol Pavel Capitolul 14 versetul 17
[2] Sfânta Evanghelie de la Mateicapitolul 13 versetul 31, capitolul 13 versetul 33capitolul 13 versetul 44 și capitolul 25 versetul 1
[3]Imne despre feciorie Sfântul Efrem Sirul capitolul 48 versetele 15-18
[4] Epistola către Galatenicapitolul 3 versetul 24
[5] 35-42, 52-68
[6] Sfânta Evanghelie de la Mateicapitolul 16 versetul 18
[7] Psaltirea lui David psalmul 106 versetul 16
[8] Proorocia lui Isaia capitolul 45 versetul 2
[9] Sfânta Evanghelie de la Mateicapitolul 16 versetul 18
[10] Predici la sărbători împărătești..., p. 148.
[11] Sfânta Evanghelie de la Ioan capitolul 16 versetul 23
Comentarii
Trimiteți un comentariu