Recensănântul Populației și al Locuințelor etapa autorecenzării


 După cum nea anunțat deja Institutul Național de Statistică pe teritoriul României, începe Recensământul Populației și al Locuințelor cu prima etapă autorecenzarea ce se va desfășura de luni 14 martie până vineri 15 mai 2022.  Autorecenzarea se poate realiza inclusiv cu asistență din partea unui recenzor pentru cei care vor avea nevoie.


Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi pași:


Primul pas constă în completareaformularului de pre-înregistrare, pentru membrii gospodăriei;

Pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându-și propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de e-mail indicată de fiecare, la pre-înregistrare. 


Auto-recenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smart-phone, tabletă, laptop sau PC. Metodologia Recensământului Populației de asemenea, calendarul întregului proces îl putem consulta aici 

Cei care se autorecenzează vor primi o zi liberă de la ser­viciu, fie că lucrează la stat sau la privat.


Recensământului Populației și Locuințelor este organizat de Institutul Național de Statistică și a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de Covid-19.


Sursa text și spot foto Secretariatele Parohiale foto

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia