Mesaj de felicitare adresat Preacuviosului Părinte Nestor Dincuneală cu prilejul întronizării ca Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei

 Mitropolia Olteniei, 

Arhiepiscopia Râmnicului, 

Protopopiatele Drăgășani, Călimănești și Râmnicu Vâlcea, 

Parohiile Marcea, Câineni I, Ciorăști și Băbeni III-Valea Mare Dat în Bisericile Parohiale, din județul Vâlcea, 

A se citii în Catedrala Episcopală, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din Municipiul Deva, județul Hunedoara Cu prilejul întronizării Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nestor Dincuneală ce va purta titulatura Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar nestor Hunedoreanul. 

Duminică 7 martie 2021,

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Onorate autorități centrale, județene și locale Iubiți credincioși din cuprinsul de Dumnezeu, păzitei Episcopii a Devei și Hunedoarei. 25 februarie 2021, este ziua în care a început scrierea unei noi etape din istoria acestei Eparhii prin alegerea în treapta de Arhiereu- vicar a Preasfințitului Părinte Nestor Hunedoreanul, căruia la începutul noului drum îi dorim ani mulți, binecuvântați și rodnici alături de Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, în slujirea și misiunea la care a fost chemat. Îl rugăm pe Hristos Domnul, biruitorul morții și Arhiereul cel veșnic să-i dăruiască Preasfinției Sale Părintelui nostru Nestor multă sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună 

Mulți ani trăiască ! Cu smerenie și dragoste întru Hristos Domnul fii duhovnicești aiPreasfinției Voastre, 

Preoții 

 Gheorghe Anca, Mihai-Iulian Bărbuși, Petre Popa, Viorel Stoicănescu și Ion- Sorinel Dițoiu


Sursa text și spot foto Secretariatele Parohiale, foto Preasfințitul Părinte Arhiereu -vicar Nestor Hunedoreanul 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia