Recital de colinde și acțiuni social-filantropice la Sărbătoarea Nașterii Domnului, în Parohia Băbeni III, Valea Mare (Video)
Astăzi miercuri 25 decembrie 2019, la momentul împărtășirii cucernicilor slujitori credincioșii Parohiei din satul Valea Mare, orașul Băbeni, Protoieria Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, au avut bucuria de a audia un scurt recital de colinde. De asemenea, tot astăzi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și sub îndrumarea cucernicilor slujitori neobosiții voluntari ai Parohiei au desfășurat o nouă etapă a proiectului social-filantropic intitulat „Descoperindu –l pe Hristos Cel născut în ieslea Betleemului și înviat în fiecare casă.„ Proiectul își propune constituirea unei echipe formate din slujitorii Sfântului Altar și asistentul social care vor întreprinde măsuri pentru depistarea și ajutorarea familiilor cu venituri reduse cu numeroși membrii care nu își pot permite multe lucruri ce le ar face viețile mai ușoare.



Sursa Text Secretariatul Parohiei Băbeni III Valea Mare , foto Valentin Baboi



Sursa Text Secretariatul Parohiei Băbeni III Valea Mare , foto Valentin Baboi
Comentarii
Trimiteți un comentariu