Mesaj de felicitare adresat Simonei Halep campioana mondială a României la tenis

Domnișoarei Simona Halep,
Am primit cu bucurie vestea obținerii titlului de campioană mondială a tenisului Românesc titlu obținut la WIMBLEDON Marea Britanie, este cel de al II-lea titlu adăugat de dumneavoastră după cel de la Rolan Garos, Paris Franța. Obținerea performanței în orice domeniu de activitate este rodul credinței statornice și al unor sacrificii personale și colective, sunteți un model pentru noua generație Biserica Ortodoxă Română, prin birourile de Învățământ și activități cu tineretul de nivel central, mitropolitan și eparhial organizează competiții și întreceri sportive în acest mod încurajând și motivând tinerii în practicarea sportului. Apreciem inițiativa decorării dumneavoastră de către Excelența Sa, domnul Klaus Iohannis cu ordinul național Steaua României în grad de Mare Cavaler respectiv ordinul Crucea Patriarhală pentru mireni distincții ce se adaugă unei alte distincții tot din partea Arhiepiscopiei Tomisului Crucea Sfântului Apostol Andrei
Adresam urări de sănătate, pace și întru toate bună sporire .Ne rugăm Mântuitorului Hristos și Sfinților Să vă ocrotească dăruindu-vă în continuare ajutor în săvârșirea faptelor celor bune .
Vrednică sunteți!
Să ne trăiți întru mulți ani binecuvântați și fericiți Cu părintească dragoste și prețuire slujitorii sfintelor altare, preoții Mihai Iulian Bărbuși, Gheorghe Anca, Ion Sorinel Dițoiu, Viorel Stoicănescu și Petre Popa împreună cu turmele cele cuvântătoare și de Hristos iubitoare încredințate spre păstorire 15 iulie 2019 Județul Vâlcea.

Sursa text și spot foto Secretariatele Parohiale foto Simona Halep înălțând trofeul Federația Română de Tenis foto Crucea Patriarhală

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia