Editura Basilica: 100 de momente importante din istoria edificării Catedralei Naționale

Volumul „100 de lumini din timpul edificării Catedralei Naționale” a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Lucrarea prezintă cititorilor proiectul Catedralei Mântuirii Neamului de la apariția ideii de Catedrală Națională, în 1878, și până în 2018, cu câteva zile înainte de sfințirea ei.

Fiecare din cele 100 momente prezentate cronologic este însoțit de fotografii și imagini reprezentative, iar textul volumului este redactat în trei limbi: română, engleză și greacă.

În prefața cărții, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel scrie că „în anul 2018, marele deziderat al românilor de pretutindeni de-a avea o Catedrală Națională în capitala țării, București, a devenit realitate cu ajutorul Sfintei Treimi”.

„Putem spune că noua Catedrală Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, este un edificiu-simbol al recunoștinței poporului român pentru jertfa eroilor români și simbol al unității spirituale a poporului român”, menționează Preafericirea Sa în Cuvântul înainte al volumului.

Volumul prezintă contribuția istorică a mai multor personalități de renume național precum: Mitropolitul Iosif Naniescu, regele Carol I, Patriarhul Miron Cristea, Ioan Slavici, Ionel I. C. Brătianu, Patriarhul Teoctist și Preafericutul Părinte Patriarh Daniel.

Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Sursa articol consemnat de Florin Nicolaie și publicat pe site - ul Agenției de știri Bazilica secțiunea Florin Nicolaie  foto copertă apariție editorială spot foto Secretariatul Parohiei Băbeni III Valea Mare pe 26 noiembrie 2018



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia