Mesaj de condoleanțe adresat familiei colegilor și apropiaților domnului Cristian Țopescu jurnalist sportiv 1637 2018

Îndoliatei familii
Colegilor de presă și iubitorilor sportului

Hristos S – a Înălțat !
Am primit cu durere vestea trecerii la Domnul a marelui jurnalist și comentator sportiv Cristian Țopescu, după o carieră îndelungată de 51 de ani mi de emisiuni și comentarii sportive și 81 de ani de viață voce de aur a României, care a fost suspendată vreme de șapte ani
în timpul dictaturii comuniste.
În aceste momente de vremelnică întristare datorate faptului că ne luăm rămas bun de la o mare valoare a României care prin plecarea sa, o lasă mai săracă sădind un gol imens în sufletele celor care l – au cunoscut multor tineri fiindu  - le  mentor. Așadar, adresăm tuturor cuvânt de mângâiere încredințându – i purtării de grijă a Preamilostivului Dumnezeu, pe care – l rugăm să așeze sufletul robului Său Cristian în lumina Împărăției Sale celei Veșnice.

Veșnica pomenire din neam în neam

Cu adânc regret pentru pierderea suferită și cu gânduri de bine pentru familie și pentru toți cei prezenți astăzi vineri 18 mai 2018, în Capela Cimitirului Ghencea, din București.

Dat în Bisericile Parohiale

Parohia cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Arhangheli  Marcea, comuna Ionești, Parohia cu hramurile Sfântul Nicolae Arhiepiscopul Milelor Lichiei și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, comuna Câineni, Parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir Băbeni III Valea Mare,  orașul Băbeni și Parohia Ciorăști, sat Ciorăști, comuna Șirineasa județul Vâlcea, Protoieriile Drăgășani, Călimănești și Râmnicu Vâlcea, din cadrul Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului.             


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia