Gânduri la Evanghelia Duminicii Sf. Cuv. Maria Egipteanca

Duminica a 5-a din Postul Mare îi este dedicată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, al cărei exemplu reprezintă o încurajare că „oricât de păcătos ar fi omul, prin pocăință se poate îndrepta și chiar ajunge la sfințenie”.

În acest context Patriarhul Daniel a subliniat că „Rugăciunea unită cu pocăința și cu postul ajută pe cei păcătoși să devină sfinți”.

Cuvioasa Maria Egipteanca s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al V-lea. Încă de la vârsta de 12 ani a plecat din casa părinţilor ei şi a mers în Alexandria. Era tânără şi frumoasă şi a căzut într-o atât de mare robie a plăcerilor, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbaţi tineri şi bătrâni cu desfătările pierzătoare ale desfrânării.

Însă, după ce a trăit 17 ani în cea mai adâncă viaţă păcătoasă, părându-i-se că acesta este singurul chip de a-şi trăi viaţa, Dumnezeu i-a întins mână de ajutor, făcând din ea un dreptar de întoarcere la pocăinţă, o pildă de nevoinţă peste fire şi de neasemuită sfinţenie.

Urmăreşte-ne pe Instagram pentru mai multe citate şi imagini inspiraţionale.

Sursa articol consemnat de Sorin Ioniţe


Sursa articol consemnat de și publicat pe site - ul Agenției de știri Bazilica secțiunea Patriarhul României spot foto Secretariatul Parohiei Băbeni III Valea Mare pe 25 martie 2018

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Comunicat

Părintele Sofian - înțeleptul din inima cetății

„Credincioșii sunt bogăția Bisericii noastre” – interviu acordat de Patriarhul Daniel jurnalistului Titi Dincă în anul 2007 (integral) Video