Comunicat

În aaceastă perioadă ce ne stă înainte începând cu Slujba Vecerniei, din seara zile de Sfântă Duminică 18 februarie 2018  intrăm într-o altă perioadă liturgică plină de însemnătate pentru mântuirea sufletelor. Deci, suntem chemați să îndepărtăm comportamentul vechiului Adam din noi. Duminica de astăzi este numită a Izgonirii din Rai dar și a iertării   Iertării de oarece în mănăstiri și în unele parohii din țară este oficiat frumosul ritual al iertării  slujitorii Sfintelor Altare ieșind în fața Ușilor Împărătești situatte în mijloc la baza peretelui despărțitor dintre Naos și Altar cu fața spre credincioși rostind  o frumasă liturgică plin semnificații duhovnicești vom vedea imediat de ce spunem acest lucru formula este următorea: "Ierta-ți frați. Dumnezeu, să vă ierte să binecuvinteze!"Formula este urmată de sărutul pe obraz și umeri acest sărut simbolizând deplina iertare plin ă de iubire manifestată de Dumnezeu Tatăl pentru noi copii Lui. Daca am fost atenți în duminica a doua de pregătire pentru Sfântul și Marele Post in care iată, peste puține ceasuri vom intra. Duminica aceasta de care vorbim este numită a întoarcerii Fiului Risipitor  datorită frumosului tabloului tablou ce nise înfățișază acolo  și anume: "Un Tată a împărțit averea celor doi fii la rugămitea celui mic apoi acesta placă în țaeă străină Risipindu -o cu desfrânatele dar nu după mult timp acesta își revine în simțiri făcându -și examenul conștiinței Sale și decizând să se întoarcă la Tatăl dar, nu cafiu ci ca o simplă slugă considerând el că nu mai este vrednic să fie numit Fiu . Întorcându -se Tatăl îl vede de departe Fiul îi cade la picioare Tatăl îl sărută cuprinzându -l în brațe și din iubirea Sa părintească cun oscându -i sufletul îl repune în drepturi dăruindu - i ca semn al Dragostei Sale haină nouă , inel, încălțăminte apoi da poruncă se se jungh ie vițelul cel gras." Haina nouă și încălțămintea reprezentân curățirea sufletului prin Spovedanie inelul reprezentând Sfântul Maslu iar, vițelul Sfânta Împărtășanivedea așa dar, cum Tatăl Ceresc ne așteaptă până la sfârșitul veacurilor să ne întoarcem acasă în Biserica Sa

În această perioadă programul liturgic al Parohiei Sfântul Mare Mucenic  Dimitrie Băbeni III Valea Mare este următotul:
 Ziua / Data 
 Activitatea
 Ora început / Ora finalizare 
 Sâmbăta      

Vineri 

Vineri 16 martie 2018


Sâmbătă 24 februarie 2018
               2 martie 2018
              10 martie 2018
              17 martie 2018
              24 martie 2018
              31 martie 2018                   
            Joi 5 aprilie 2018



Vineri 6 aprilie 2018

Sâmbătă 7 aprilie 2018

Duminică 8 aprilie 2018

Luni 9 aprilie 2018



Marți 10 aprilie 2018


*În primele cinci duminici 
 Liturgia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Parastasul de obște 

Slujba Acatistului

Taina Sfântului Maslu

Utrenia și Sfâmta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
și Parastasul de obște


Utrenia  Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare 

Denia celor 12 evanghelii 

Denia Prohodului Domnului

Canonul Învierii

Slujba Învierii și Sfânta 


Liturghie prima zi de Paști

Vecernia Învierii

Utrenia și Sfânta Liturghia a doua zi de Paști

Utrenia și Sfânta Liturghie a treia zi de Paști

Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare 
8. 30 -12.00


17.00 - 18.00


8.30- 12.00



8.00 -12.30



18.30  - 20.30

18.30 - 20.30

23.30

24.00 - 3.00



16.00 1 7.00






8.30 -11.30



8.30 - 11.30
Program liturgic Postul Mare 2018 pdf

Sursa Secretariatul Parohiei Băbeni III Valea Mare, spot foto arhivă

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia