Sf. Iacob Putneanul | Tomosul sinodal pentru proclamarea canonizării

Tomos sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei.

Tomosul a fost aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 6-7 iunie 2016. Documentul a fost citit de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, la finalul Sfintei Liturghii oficiată la Mănăstirea Putna, 14 mai 2017:
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini
din Patriarhia Română,
Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!
Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care prin Duhul Său cel veșnic ne-a chemat cu chemare sfântă în Biserica Sa cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, având arvună plină de nădejde pentru sălășluirea prin credință în Împărăția iubirii Sale celei veșnice. Pentru această lucrare de sfințire a omului, Dumnezeu a rânduit în Biserică, „întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor”, după cuvântul Apostolului neamurilor (1 Corinteni 12, 28), pentru ca întru toate să domnească rânduiala Duhului spre zidirea Trupului lui Hristos care este Unul, iar membrele Lui cu lucrare fiecare în parte. Astfel, trimițând pe Duhul Sfânt asupra Sfinților ucenici și Apostoli le-a poruncit să-I fie „martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8), iar ei împlinind aceasta au rânduit episcopi și preoți prin cetăți spre slujirea Cuvântului, spre săvârșirea Tainelor Bisericii și spre păstorirea credincioșilor pe calea mântuirii.
Printre aceşti aleşi ai lui Dumnezeu trimiși la lucrarea de păstorire a Bisericii lui Dumnezeu este așezat și ierarhul bineplăcut Domnului, Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei. Acest iubitor de Hristos-Dumnezeu,  nevoitor în slăvita Mănăstire a Putnei, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, s-a remarcat prin evlavie și înțelepciune, bun dascăl și părinte duhovnicesc, mare ctitor și păstor neobosit al obștii creștine, foarte atent la problemele sociale și economice ale țării. El a rămas în conștiința urmașilor ca un îndrumător spiritual, cultural și social al credincioșilor încredințați lui spre păstorire. De aceea, atât obștea Sfintei Mănăstiri Putna, care îi păstrează memoria ca fiind un al doilea ctitor al acesteia, precum și ierarhii, preoții și credincioșii îl cinstesc întrucât este desăvârșit în credință statornică, dragoste jertfelnică și înțeleaptă povățuire duhovnicească.
Smerenia Noastră, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, împreună cu toţi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestui Sfânt Mitropolit care a sfinţit şi luminat pământul binecuvântat al Moldovei, luând aminte la credința lui tare și nestrămutată, la dragostea față de poporul încredințat lui spre păstorire şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor Harul Preasfintei, celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi,
HOTĂRÂM
Ca, de acum înainte şi până în veac, Părintele nostru Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, să se numere cu sfinții și să se cinstească după pravilă în rândul sfinților ierarhi din întreaga Biserică Ortodoxă Română cu numele de Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei.
Pentru pomenirea sa statornicim ziua de 15 mai a fiecărui an, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, rânduim să se tipărească slujba și viața Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, să i se zugrăvească icoana, care să fie primită cu toată evlavia de dreptcredincioșii creștini, iar chipul său să fie zugrăvit la loc potrivit, alături de ceilalți sfinți ierarhi de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte.
Și, pentru ca evlavia dreptmăritorilor creștini să sporească prin cinstirea și chemarea în rugăciune a Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, mai rânduim ca el să fie și ocrotitor al unor biserici noi sau reînnoite.
Pentru deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, am întocmit și întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, pe care îl aducem la cunoştinţa precucernicului cler, a preacuviosului cin monahal și dreptcredincioșilor creștini din Patriarhia Română.
Acest Tomos Sinodal de canonizare se proclamă astăzi, 14 mai din anul mântuirii 2017, la Sfânta Mănăstire Putna.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
†   D aniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei † Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului
şi Mitropolitul Ardealului
† Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului † Irenaeus
Arhiepiscopul Craiovei
şi Mitropolitul Olteniei
† Ioan
Arhiepiscopul Timişoarei
şi Mitropolitul Banatului † Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor
† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale † Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor  Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi † Nifon
Mitropolit onorific,
Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului † Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irenaeus
Arhiepiscopul Alba Iuliei † Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului † Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Ciprian
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei † Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei
Arhiepiscopul Aradului
† Corneliu
Episcopul Huşilor † Lucian
Episcopul Caransebeşului
† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Iustin
Episcopul Ortodox Român al Maramureșului şi Sătmarului
† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei † Vincențiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Andrei
Episcopul Covasnei şi Harghitei † Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie
Episcopul Giurgiului † Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion
Episcopul Tulcii † Petroniu
Episcopul Sălajului
† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei † Daniil
Episcop-locţiitor (administrator)
al Episcopiei Daciei Felix (Serbia)
† Siluan
Episcopul Ortodox Român din Ungaria † Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei
Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei † Macarie
Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail
Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande † Ioan Casian
Episcopul Ortodox Român al Canadei
† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal † Ieronim Sinaitul
Episcop-vicar patriarhal
† Timotei Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor † Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Ilarion Făgărăşanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei † Antonie de Orhei
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovișteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului † Ignatie Mureşeanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Sursa articol consemnat de Gheorghe Anghel și publicat pe site – ul Agenției de știri Bazilica secțiunea Patriarhia Română pe 14 mai 2017 Sursa Foto Mănăstirea putna Sursa Foto Tomos Sinodal de canonizare



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia