Conferințele preoțești în Arhiepiscopia Râmnicului

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în zilele de 11 și 23 mai s-au desfășurat Conferințele preoțești la care au participat preoții din protopopiatele Drăgășani, Horezu, Călimănești și Râmnicu-Vâlcea.
Întrunirea preoților a fost deopotrivă un moment duhovnicesc, prin participarea la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae, dar și cultural-administrativ, prin tematica dezbătută în cadrul lucrărilor desfășurate în Sala Iosif Episcopul  a Casei Sfântul  Ierarh Calinic.
La începutul lucrărilor, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a subliniat că întâlnirile preoților în cadrul acestor conferințe constituie un prilej de identificare a unor mijloace de eficientizare a misiunii pastorale, cultural-educațională și socială care se desfășoară în parohie, cu scopul de a putea oferi soluții pentru depășirea situațiilor de criză, dar și de a rămâne statornici valorilor evanghelice. Totodată, Părintele Arhiepiscop i-a îndemnat pe preoți ca pe parcursul Anului omagial al  iconarilor şi pictorilor bisericeşti să intensifice activitatea catehetică în parohii pentru a descoperi rolul icoanei în cultul Bisericii și în viața duhovnicească a creștinilor, dar și pentru identificarea tinerilor care au talent și manifestă dorința de a picta icoane ortodoxe, pentru a fi sprijiniți în cultivarea aptitudinilor vocaționale. Referitor la activitățile prilejuite de Anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina și al apărătorilor Ortodoxiei în perioada comunistă, Înaltpreasfinția Sa a prezentat proiectele culturale desfășurate în Arhiepiscopia Râmnicului pentru cinstirea personalității celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, precizând că „nădăjduim să vă invităm, în luna septembrie, la sfințirea Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Suiești. Înălțată în satul natal al Patriarhului Justinian, este o replică a Mănăstirii Schitul Maicilor din București, aceasta fiind așezământul de suflet al acestui vrednic de pomenire patriarh al Bisericii noastre, fiu al plaiurilor vâlcene”.
După prezentarea comunicărilor tematice, au fost analizate proiectele sociale inițiate în Arhiepiscopia Râmnicului precum și o serie de aspecte care privesc organizarea și activitatea care se desfășoară în parohii.

Sursa articol publicat pe site –ul Arhiepiscopiei Râmnicului secțiunea Administrativ   spot foto Arhiepiscopia Râmnicului   arhivă pe 25 mai 2017

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia