Colegiul decanilor facultăților de teologie s-a întrunit la Târgoviște

La Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut loc astăzi întrunirea decanilor din cuprinsul Patriarhiei Române. În cadrul întâlnirii prezidate de IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au fost dezbătute mai multe aspecte ale învățătmântului teologic universitar, între care și editarea manualelor de teologie și a dicționarelor.

Delegatul Patriarhiei Române la evenimentul din 11 mai 2017 a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

A fost o agendă de lucru foarte amplă şi actuală, a declarat pentru Trinitas TV Episcopul Vicar Patriarhal. Ierarhul a precizat că scopul acestor întruniri de a adapta învăţământul teologic nevoilor pastorale  şi misionare din societatea de astăzi.

Aspectele dezbătute prevăd, în general, realizarea unor manuale moderne, actuale, care să cuprindă şi temele de „ultimă oră” din preocupările Bisericii noastre. Ştim că societatea contemporană se confruntă cu o mulţime de provocări, iar Biserica, prin preoţii ei, prin profesorii de religie, trebuie să răspundă acestor problematici.

Preasfinţia Sa a evidenţiat că în cadrul întrunirii au fost discutate şi probleme legate de disciplină, despre modul în care se desfăşoară învăţământul teologic pentru a fi cu adevărat un învăţământ performant, util Bisericii în societatea noastră.

Următoarea întâlnire a colegiului decanilor va avea loc în luna octombrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

Sursa articol consemnat de Gheorghe Anghel și publicat pe site - ul Agenției de știri Bazilica secțiunea Patriarhia Română spot foto Secretariatul Parohiei Băbeni III Valea Mare arhivă pe 11 mai 2017


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Consiliul Național Bisericesc reunit în ședință de lucru

Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice

31 ianuarie 2018. Parastas pentru Voievodul Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia